Prostia omeneasca - in versuri si imagini

Prostia omenească

- după o poveste de Ion Creangă -

Odată, într-un sat trăia
Un om priceput la toate
Şi-o nevastă el avea,
Prostănacă, din păcate.

Iară soacră-sa, nicicum,
Nu era mai înţeleaptă
Şi-n bordei, c-un plod acum,
Locuiau toţi, laolaltă.

Pruncul însă, mititelul,
Nu ştia decât să plângă,
De ziceai că pică cerul
Peste mama lui nătângă.

Într-o zi pe la amiază,
Neştiind ce să-i mai facă,
Mama lui îl îmbăiază,
Îl înfaşă şi, să tacă,
Scoate ţâţa, îi dă lapte
Şi-n copaie îl aşază
Lângă sobă, căci de-azi noapte,
Căzu ger de Bobotează.
După-o vreme, dintr-odată,
Tânăra muiere sare
Şi se vaită disperată:
– Copilaşul, moare, moare!

– De ce ţipi? Nedumerită,
 Mamă-sa o-ntreabă-acum,
Iară fiică-sa-ngrozită,
Tot plângând, răspunde: – Cum
Să nu plâng, dacă motanul
Drobul de pe horn doboară
Peste ţânc, iar bolovanul
Copilaşul îmi omoară?

– Vai de mine, ce belea!
Zise mamă-sa nătângă,
Drobul sigur va cădea;
Şi-ncepu şi ea să plângă.

Şi ziua-ntreagă au bocit
De frica drobului de sare
Ce sta pe sobă neclintit,
Însă putea să îl doboare
Un biet motan, de-ar fi urcat
Pe horn din întâmplare
Şi de la muncă, pe-nserat,
Bărbatu-n uşă-apare.
Şi cum le vede, le întreabă:
– Nebunelor, ce s-a-ntâmplat?
Căci sunt sătul de-atâta treabă
Şi pe de-asupra,-nfometat.

Iară muierea desperată
I-arată pruncul din copaie,
Drobul de sare cât o roată
Şi-apoi, motanul din odaie.

Însă bărbatul se cruceşte
Văzând atâta neghiobie
Şi pe muiere o vesteşte:
– În lume plec, aşa prostie
Nu cred să întâlnesc vreodată!
Iar dacă da, mă-ntorc râzând.
Şi fără-o vorbă să mai scoată,
La drum porneşte tot oftând.

Fragmentul face parte din volumul Prostia omenească şi Fata babei şi fata moşneagului –poveşti în versuri- editura Integral, autor Lidia Batali, ilustrații Serban Andreescu

O găsiți în librării sau online şi o recomand cu drag copiilor, părinților cărora le plac poveştile şi poeziile. Aici le găsiți 2 în 1!☺